Sprjiniţi Copii bolnavi de Cancer!

Cancerele, boli mai rare la copil decât la adult, reprezinta totusi o cauza importanta de deces la copil si la adolescent.

Tipurile de cancer care apar la copil sunt diferite de cele ale adultului, ca localizare, frecventa, tipuri histologice si tratament.

CANCERUL LA COPII

Cele mai frecvente cancere la copil (60%) sunt leucemiile acute limfoblastice si limfoamele maligne.
În prezent, tratamentele citostatice moderne permit obtinerea de vindecari în procente mari.
Alta categorie de cancere la copil sunt tumorile solide, care se dezvolta initial într-o regiune anatomica localizata, metastazeaza la distanta în organe vitale, determinând moartea.
Tumorile solide cel mai frecvent întâlnite la copii sunt: cele cerebrale, tumorile specifice copilului (nefroblastomul sau tumora Wilms, neuroblastomul si retinoblastomul), sarcoamele osoase sau cu alte localizari.
În tumorile cerebrale, rezultatele terapeutice sunt modeste.

În celelalte cancere mentionate, strategiile terapeutice moderne au condus la vindecari în procente neimaginabile altadata.

Tumorile specifice copilului în stadii incipiente se vindeca în 80-90% din cazuri.

Trebuie specificat ca în tara noastra se fac tratamente oncologice similare cu cele occidentale.

Diagnosticul precoce al cancerelor copilului reprezinta premisa esentiala vindecarii.

Dintre semnele si simptomele care pot fi întâlnite la debut mentionam:

• Cefaleea, de intensitate progresiva, calmata initial de varsaturi, asociata sau nu cu semne neurologice (mers nesigur, strabism, pareze) poate anunta o tumora cerebrala;
• Adenomegalia (cresterea de volum a ganglionilor limfatici) cu localizari diferite (laterocervical, axilar, supraclavicular etc.)
  poate fi prezenta în leucemii, limfoame.
• Durerile osoase localizate pot însoti sau nu o tumora osoasa maligna. Acestea apar mai ales la adolescenti, în perioada de crestere accelerata.
• Cresterea de volum a abdomenului printr-o formatiune tumorala se întâlneste în tumorile renale, neuroblastoame abdominale, etc.
• Hepatosplenomegalia poate anunta o boala maligna (leucemie, limfom, hepatoblastom, etc.)
• Asocierea de febra cu sindrom hemoragic si paloare marcata este sugestiva pentru o leucemie acuta.

Aparitia unei formatiuni tumorale vizibile sau palpabile trebuie sa ridice suspiciunea unei tumori maligne.

În toate cazurile, investigarea chirurgicala si examenul anatomo-patologic precizeaza diagnosticul. Semnalând medicului cât mai repede orice semn sau simptom suspect, parintii pot contribui la stabilirea unui diagnostic în faze precoce de boala, în care se poate obtine vindecarea.

NEFROBLASTOMUL LA COPIL
Nefroblastomul (tumora renala) prezinta un interes deosebit prin frecventa crescuta în oncologia copilului si rata crescuta de curabilitate, consecinta a progreselor oncologiei moderne. Având o componenta histologica heterogena, afectiunea a fost etichetata sub diferite denumiri, dintre cele mai cunoscute sunt nefroblastom, carcinosarcom renal si tumora Wilms. Tumora poarta numele chirurgului german Max Wilms, care a prezentat-o ca o boala specifica copilului în 1889. Din istoricul afectiunii si a etapelor terapeutice mentionam urmatoarele:

• pâna în anii 1940 singura posibilitate terapeutica era interventia chirurgicala de îndepartare a rinichiului bolnav în întregime (nefrectomie), conditii în care supravietuirea nu depasea 20% din cazuri.
• În jurul anilor 1950 se introduce si în tratamentul acestei tumori telecobaltoterapia. În asociere cu tratamentul chirurgical a condus la o crestere a ratei de supravietuire la 40% din cazuri.
• dupa anii 1960, în epoca chimioterapiei, asocierea tratamentului citostatic la modalitatile terapeutice mentionate anterior a modificat substantial prognosticul bolii, acesta devenind curabila în procente de peste 90% din cazurile I-II.

Nefroblastomul reprezinta 7% din cancerele copilului si 90% din tumorile renale infantile. Este cea mai frecventa tumora abdominala retroperitoneala, alaturi de neuroblastom. Incidenta bolii este de aproximativ 8 cazuri la un milion de copii, repartitia pe sexe este aproximativ egala. Vârsta cea mai frecventa de aparitie a tumorii este între 1 si 4 ani (65% din cazuri).

Sunt posibile cazuri la orice vârsta. Investigatiile genetice moderne au aratat prezenta unor modificari cromozomiale în cazurile familiale (1%), în care transmiterea este autosomal dominata cu penetranta variabila. În familiile bolnavilor cu nefroblastom se impune sfatul genetic.

Nefroblastomul este localizat la unul din polii rinichiului, distrugând prin crestere structura normala.

Metastazele ganglionare sunt prezente în 30% din cazuri. Metastazele pe cale vasculara, care apar cel mai frecvent sunt metastazele pulmonare. La început  simptomatologia nefroblastomului este saraca cuprinzând dureri abdominale, tulburari digestive discrete, subfebra, hematurie.
Rareori debutul poate fi prin abdomen acut chirurgical, datorat ruperii tumorii în urma unui traumatism. Diagnosticul tardiv poate fi datorat simptomatologiei sterse si starii generale nemodificate mult timp.

Dintre investigatiile obligatorii în sustinerea diagnosticului de tumora renala, mentionam:

Urografia intravenoasa; trebuie efectuata în prima instanta, deoarece în majoritatea cazurilor aspectul este caracteristic: tumora intrarenala care deformeaza si distorsioneaza sistemul pielocaliceal.

Ecografia abdominala este o metoda sigura si netraumatizanta. Din ce în ce mai utilizata, aceasta metoda de investigare poate localiza masa tumorala, o poate diferentia de alte afectiuni renale (hidronefroza, afectiuni chistice), poate evalua rinichiul opus.

Tomografia computerizata este metoda care ofera astazi cele mai multe date asupra extensiei bolii, atât la nivelul rinichiului cât si la distanta (metastaze ganglionare, pulmonare).

Imagistica prin rezonanta magnetica aduce putine date în plus fata de evaluarea computer-tomografica, fiind o metoda scumpa si putin uzitata în diagnosticul nefroblastomului.

Metodele terapeutice utilizate în nefroblastom sunt complexe asociind tratamentul chirurgical, chimioterapia si tratamentul radiologic, individualizat în functie de stadiul bolii si agresivitatea ei (tipul histologic).

• Tratamentul chirurgical se aplica în toate cazurile si consta în nefrectomie (Îndepartarea rinichiului bolnav în întregime) si limfadenectomie largita.
• Tratamentul radiologic, sub forma telecobaltoterapiei este indicat doar în stadiile avansate de boala (stadii III si IV) si în formele histologic agresive.
• Tratamentul citostatic (chimioterapia) are rol decisiv în evolutia bolii. Dintre citostaticele utilizate în aceasta boala mentionam: vincristin, actinomicin (cosmegen), farmarubicin.
  Chimioterapia are indicatie în toate stadiile bolii, tratamentul fiind individualizat (ca ritm, intensitate si durata) în functie de factorii de prognostic.

Rezultatele terapeutice sunt diferite în functie de raspunsul la tratament si stadiul bolii. Supravietuirea fara semne de boala peste doi ani poate fi echivalenta vindecarii, deoarece majoritatea metastazelor apar în acest interval de timp de la debut.
Supravietuirea în formele fara metastaze (stadii I, II, III) este de 80%-90%. În conditiile actuale, nefroblastomul poate fi tratat si vindecat conservând calitatea excelenta a vietii supravietuitorilor.
Efectele secundare terapiei citostatice si radiologice pot fi minimizate prin tratament adjuvant. Bolnavii cu nefroblastom se urmaresc dupa întreruperea tratamentului: lunar în primul an, la 3 luni în al doilea an, la 6 luni în al treilea an, apoi anual.

RETINOBLASTOM
La copil, Retinoblastomul este cea mai frecventa tumora oculara solida, reprezentând unul din cancerele specifice oncologiei pediatrice alaturi de nefroblastom si neuroblastom. În 30 % din cazuri boala este ereditara. Sunt prezente anomalii cromozomiale exprimate prin deletia bratului 13q 14. Boala poate fi bilaterala.

De aceea este foarte important ca familia ce are un copil cu asemenea afectiune sa primeasca sfat genetic atunci când doreste sa
mai aiba copii. Rolul educativ al medicului de familie este fundamental. Curabilitatea impune diagnostic precoce, ceea ce
presupune cunoasterea simptomatologiei de debut atât de catre parinti cât si de medicul de familie.

Primul semn al bolii Îl constituie leucocoria (adica aparitia unei pete albicioase la nivelul pupilei ce se observa într-o anumita incidenta a luminii-reflexul ochiului de pisica). Ulterior apar alte semne de boala: glaucomul (cresterea tensiunii intraoculare), lacrimarea, pierderea vederii, protuzia globului ocular. Invazia nervului optic si endocraniana se produce în stadiile avansate si conduce la deces. Diagnosticul de certitudine si primul gest terapeutic îi apartine medicului oftalmolog. Aceasta consta în enucleere (pierderea globului ocular) sau în foarte putine cazuri microchirurgie oftalmologica: fotocoagulare si crioterapie (ce conserva vederea si ochiul). Tratamentul citostatic se impune în toate stadiile bolii. Tratamentul radiologic se aplica în stadiile avansate. Intensitatea si durata tratamentului variaza în functie de stadiul bolii. Rata de curabilitate este de 90-95% în stadiile precoce, în conditiile unui tratament multidisciplinar modern.
Supravietuirea fara semne de boala peste 1 an este evocatoare pentru vindecare deoarece recidivele si metastazele apar în acest interval
de timp.

Diagnosticul precoce si tratamentul adecvat ce conduce la vindecare presupun munca în echipa a: medicului de familie, oftalmologului, anatomopatologului, oncopediatrului si radioterapeutului.