Campanii

Incepand de astazi, 4 decembrie, Liga Română de Cancer sustine campania de preventie, informare si educare privind cancerul pulmonar „Respiră ADANC şi gândeşte-te BINE!”, oferind celor interesati posibilitatea efectuarii unei radiografii pulmonare gratuite.

„O radiografie îi poate salva pe cei dragi!”

Clinica Anima vine in intampinarea oamenilor cu un numar de 500 de radiografii pulmonare gratuite, ce pot fi realizate in oricare dintre cele 2 sedii ANIMA din Bucuresti.

Campania de lupta impotriva cancerului pulmonar „Respira ADANC si gandeste-te BINE!” a inceput in data de 15 noiembrie si este initiata de Liga Romana de Cancer si de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer cu sprijinul Roche România, Carrefour România si Radio Romania Actualitati.

Obiectivul principal al campaniei este acela de a-i face pe oameni, in special pe cei cu varsta de peste 40 de ani, sa constientizeze importanta consultului medical anual.

Radiografia, cea mai simpla forma de diagnosticare precoce

In cadrul campaniei, cei interesati isi pot face o programare pentru o radiografie pulmonara gratuita in oricare dintre clinicile Anima din capitala, cu sediul in str. Buzesti- Clinica Victoriei sau cu sediul in sos. Pipera – Clinica Nusco (Pipera). Pacientii trebuie sa sune la numarul unic de Call Center 021/9838, unde vor primi toate informatiile de care au nevoie. Fiecare pacient care va suna, va fi programat pe loc, i se va comunica ziua, ora si clinica la care este programat. Toate persoanele care vor dori sa beneficieze de o radiografie pulmonara gratuita trebuie sa aiba trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist. Programarile se vor face in ordinea primirii cererilor la centrele clinicilor Anima din Bucuresti.

Mai multe informatii despre mecanismul de oferire a radiografiilor pulmonare gratuite pot fi citite si pe site-ul oficial al campaniei www.invingemcancerul.ro, precum si pe pagina de facebook „Respira ADANC si gandeste-te BINE!”.

Dr. Trandafir Ioana, Clinica Anima:Suntem fericiti ca putem sa ne implicam, in preventia cancerului pulmonar, stiut fiind faptul ca aparatul respirator si, in special, plamanii sunt partile cele mai expuse la agresiunea mediului in care traim. Nu este niciodata prea tarziu pentru un consult de specialitate, mai ales cand este vorba de sanatatea dumneavoastra si totul incepe doar cu o radiografie. Nu ezitati sa va programati pentru o radiografie, este important pentru dumnneavoastra, pentru familie, pentru societate si pentru toti cei dragi.” 

Dr. Iustina Fusu, Vicepresedinte Liga Romana de Cancer: „Mesajul central al campaniei este acela de a-i indemna pe oameni sa mearga la consult impreuna cu cei apropiati si sa verifice, daca este sau nu cazul sa faca o radiografie pulmonara, mai ales daca sunt supusi unor factori de risc pentru cancerul pulmonar, atat de mediatizati de campania noastra cat si de specialistii nostri si pentru ca „o radiografie facuta la timp poate salva viata celor dragi”. Multumim Clinicilor Anima pentru sustinerea in acest proiect.”

Despre Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, institutiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC numără peste 32.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. FABC este o federatie, formata din 14 asociatii, care activeaza pe plan local, la nivelul judetelor. Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.fabc.ro

Despre Liga Română de Cancer

Liga Română de Cancer este o  organizaţie neguvernamentală, ce își desfășoară activitatea în domeniul oncologiei şi funcţionează cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei – Direcţia Politici de Sănătate. Principalele obiective ale Ligii Române de Cancer sunt: reducerea incidenței cancerului și a mortalității datorată cancerului, creșterea ratei de vindecare a cancerului, reducerea impactului psihologic și socio-economic asupra celor bolnavi de cancer, îmbunătățirea standardului de viață pentru pacientul oncologic, sprijinirea factorilor guvernamentali pentru a îndeplini programele naționale de prevenire a cancerului, luarea de măsuri de reintegrare socio-profesională a pacienților bolnavi de cancer. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.romaniancancerleague.org

Despre Clinicile Anima

Clinicile Anima, linia de servicii medicale a celui mai mare grup farmaceutic din Romania, A&D Pharma, aduc pe piata romaneasca conceptul de ingrijire medicala “aproape de tine”. Anima vine in intampinarea tuturor celor preocupati sa aiba o viata sanatoasa si ii apartine fiecarui pacient si familiei sale. Misiunea clinicilor Anima este cresterea competitivitatii serviciilor medicale din Romania, prin adaptarea lor la nevoile fiecarui pacient. Viziunea clinicilor Anima este de a asigura accesibilitatea serviciilor medicale atat celor care inteleg importanta unei vieti sanatoase, cat si celor care o neglijeaza. Serviciile Anima se adreseaza atat persoanelor individuale, cat si companiilor preocupate de sanatatea angajatilor. În fiecare dintre clinicile Anima lucrează o echipă de asistente şi medici profesionişti care se implică activ şi atent în menţinerea stării dumneavoastră de sănătate, prin programe de prevenţie, dar şi prin soluţii medicale la standarde europene. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.clinica-anima.ro

  • 0 Comments
  • Filed under: Campanii
  • Luna Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar

    Campanie de informare şi prevenţie a cancerului de plămâni derulată de Liga Română de Cancer

    • Vezi aici posterul campaniei;
    • Află aici mai multe despre cancerul pulmonar;
    • Citeşte aici comunicatul de presă “Luna Internatională de luptă împotriva cancerului pulmonar”.
    • Deschide aici Programul “Fumatul şi Cancerul”;
    • Discută aici despre această campanie de informare şi prevenţie a cancerului pulmonar.

    Regulamentul campaniei

    “Respira adanc si gandeste-te bine!” este o campanie sociala destinata tuturor persoanelor  din Romania pentru prevenirea, informarea si responsabilizarea acestora in ceea ce priveste cancerul la plamani.

    Campania este initiata si derulata de catre Liga Romana de Cancer cu sprijinul Euromedic Romania si Roche Romania.

    Campania se desfasoara in perioada 4 – 30 noiembrie in centrele Euromedic Romania din: Arad (Centrul de Diagnostic Imagistic Euromedic Arad­­), Bucuresti (Centrul de Diagnostic si Tratament Euromedic Fundeni- Bucuresti), Constanta (Centrul de Diagnostic şi Tratament Euromedic Constanţa) si Petrosani (Centrul de Diagnostic Imagistic Euromedic Petrosani).

    In cadrul campaniei, cei interesati pot efectua o radiografie pulmonara gratuita in oricare din centrele Euromedic din orasele mentionate mai sus, pe baza voucherelor disponibile pe site-urile www.romaniancancerleague.org , www.invingemcancerul.ro, și www.euromedic.ro. Numarul total al radiografiilor pulmonare gratuite ce se vor realiza in Centrele de Diagnostic Imagistic Euromedic este de 600, cate 150 pentru fiecare centru.

    Programarile si accesarea investigatiei gratuie se poate face prin intermediul site-urilor www.invingemcancerul.ro, www.romaniancancerleague.org  www.euromedic.ro sau apeland numerele de telefon inscrise in sectiunea “Campanie”,  sau prin prezentarea directa a pacientului la receptia centrelor Euromedic selectate.

    Orice persoană fizică în vârstă de 18 ani, responsabilă juridic, poate solicita investigatia gratuita pusa la dispozitie de Euromedic. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani pot solicita realizarea investigatiei numai cu consimțământul tutorelui legal.

    Organizatorul campaniei “Respiră adânc și gândește-te bine!” îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul regulament şi se angajează ca înaintea operării unor astfel de modificări să le facă publice prin intermediul site-ului www.romaniancancerleague.org şi/sau al oricăror alte canale de comunicare publice, pe care le consideră oportune.

    Pentru orice informații suplimentare legate de derularea campaniei, accesul la investigatia gratuită sau alte detalii în referinţă, vă rugăm sa ne scrieți pe adresa de e-mail sau să sunați la numerele de telefon din sectiunea „Contact”.

    Legea 677/2001 (ANDSPCP) privind protecţia datelor cu caracter personal:

    • Prin aderarea la campania mai sus menţionată, utilizatorul îşi exprimă în mod ferm şi direct consimţământul pentru înscrierea datelor cu caracter personal în baza de date a organizatorului şi a partenerilor săi, precum şi prelucrarea acestora în scopuri statistice sau în scopul activităţilor de marketing direct.
    • Procesarea datelor personale se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia datelor cu caracter personal.
    • Participantul la acest program are drept de acces la date, dreptul de intervenţie şi dreptul de opoziţie asupra datelor sale personale, aceste drepturi putând fi exercitate în conformitate cu dispoziţiile articolelor  13, 14, şi 15 din Legea 677/2001, prin transmiterea unei cereri scrise adresate Organizatorului, la adresa de email office { @ } romaniancancerleague.org, cerere în care se vor menţiona obligatoriu datele de identificare ale petentului, adresa de corespondenţă şi datele asupra cărora se solicită intervenţia, motivul justificat şi modul de intervenţie solicitat.

    Termeni şi condiții finale

    • Regulamentul, termenii şi condițiile campaniei „Respira adanc si gandeste-te bine!” sunt disponibile pentru consultare, în mod gratuit, pe site-ul www.romaniancancerleague.org si la recepțiile din cadrul Centrelor Euromedic.
    • Prin participarea la acest program, toți participanţii sunt de acord să respecte întru totul şi să se conformeze prevederilor şi regulilor impuse de normele din acest Regulament.
  • 0 Comments
  • Filed under: Campanii
  • Stimate doamne,

    Vă rugăm să păstrați această scrisoare, deoarece nu se știe când veți avea surpriza să fiți sau să auziți de cineva drag care a fost diagnosticat cu cancer.

    Femei, cancerul vă pândește! Nu-l ignorați!

    Nu există nici o boală de care femeile să se teamă mai mult. Imaginați-vă ca ați fost depistată cu cancer și este posibil să vi se extirpeze un sân.

    Care va fi atitudinea soțului, a prietenului, a familiei, a colegilor?

    Examinarea microscopică a tumorii prin biopsie, determină natura lui malignă sau benignă. Procedura medicală normală implică extirparea tumorii sau a chistului, trimiterea la laborator și examinarea imediată. Dumneavoastră rămâneți in continuare sub anestezie, pe masa de operație.

    Verdictul: dacă țesutul este benign, operația se încheie; dacă țesutul este malign operația continuă si se poate materializa prin mastectomie radicală. Mastectomia înseamnă extirparea în totalitate a sânului, împreuna cu peste 85% din ganglionii axilari. În acest caz, s-ar putea să apară edemul brațului (brațul umflat). Brațul își pierde mobilitatea și nu mai poate fi folosit.

    Atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic apare o traumă chiar și pentru femeile echilibrate și cu cele mai tari caractere.
    Dar aceasta nu este tot. Apare teama care în timp poate duce la depresie. Din nefericire, nu există nici o garanție că în urma mastectomiei totale boala se poate opri în răspândire. Nu rămâne decât speranța. O speranță care poate fi deșartă dacă boala nu este tratată corect.

    Dacă boala progresează, va trebui să vi se scoată ovarele (castrarea).

    Să nu uităm de cancerul colului uterin.

    Un singur examen clinic și un test Papanicolau vă poate ajuta să descoperiți la timp boala. Descoperită în stadii avansate, boala poate fi cumplită. Nu există nici un tratament de vindecare a cancerului în acest stadiu. Singura opțiune este șansa de 60% de a mai trăi un an sau poate trei. Din nefericire, aceasta-i realitatea.

    Noi cei de la Liga Română de Cancer ne facem datoria să vă avertizăm. Dumneavoastră vă decideți soarta! Cine are urechi de auzit să audă!

    Cancerul nu este o glumă. Este total greșită concepția: cancerul este boala celor bătrâni, sau nu mă lovește pe mine cancerul, sunt prea tânără, prea bogată sau prea frumoasă, am relații. Total greșit!

    Cancerul este o boală a lumii reale, poate afecta persoane de orice vârstă: de la copii până la oameni în vârstă. Este o boală cumplită. Nu ține seama de vârstă, situație materială sau poziție socială. Când vom înțelege toate acestea, poate fi prea târziu să ne acordăm o șansă.

    De aceea, vă rugăm, măcar o dată pe an, chiar dacă vă simțiți excelent, efectuați  un examen clinic general. Numai așa vom putea depista cancerul la timp. Raportul este sinistru: o femeie din opt riscă să dezvolte un cancer mamar.

    Scopul nostru nu este acela de a vă speria. În această scrisoare v-am expus situația reală cu privire la această boală. Cancerul nu este o afecțiune limitată la o anumită zonă a corpului, ci este o îmbolnăvire a întregului organism.

    Pentru a veni în sprijinul Dvs, vă reamintim că Liga Română de Cancer a lansat programul „Salvați femeile!”. Prin acest program urmărim informarea, conștientizarea, educarea medicală a femeilor din România despre cancer și pericolul pe care acesta îl reprezintă.

    Dorim să vă oferim alternativa la frică, ignoranţă şi boală: CURAJUL, SĂNĂTATEA ȘI FRUMUSEȚEA.

    Sunați-ne să vă putem ajuta!

  • 0 Comments
  • Filed under: Campanii
  • Luna Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar

    Abonare la Buletinul Informativ

    Email:

    Misiunea noastră este de a promova educaţia sanitară în rândul oamenilor, cu scopul de a contribui la prevenţia și depistarea timpurie a cancerului, precum şi a oferi ajutor psihologic şi medical pacienţilor cu cancer şi famililor aparţinătoare.

    Categories


    Formular 2%


    Despre CANCER


    Link-uri — România


    Link-uri Globale